( Emma şi Bogdan )

Am realizat amândoi destul repede că într-o căsnicie multe din lucrurile fiecăruia (plapuma “mea”, dulapul “tău”, ş.a.m.d.), aduse împreună devin “ale noastre”. Dar fiindcă amândoi suntem posesivi, ne-am dat seama şi că va fi un proces de lungă durată până le vom numi uşor, firesc şi de drept “ale noastre”.

Blogul “nostru” e unul dintre primele lucruri pe care le deţinem împreună. Este povestea despre cum Emma (emocan) şi Bogdan (bstănescu) pun punct fiecare şi continuă într-o comuniune fără sfârşit: emocan.bstanescu.com

Ne-am avântat cu entuziasm şi energie să scriem despre cele 49 de lucruri care ne-au plăcut la nunta noastră. Nu ne gândeam că va deveni mai greu către sfârşit, când lucrurile lăsate natural la urmă nu mai prezentau material pentru un articol, erau sau prea subiective, sau n-aveam fotografii. Avântul iniţial s-a disipat şi pe măsură ce timpul trecea tot mai uşor, ultimele zece articole nu se mai lăsau scrise. Cochetam deja în glumă cu ideea de a scrie peste tot 39 în loc de 49. – Cine-ar fi observat?! – În primul rând noi. Blogul nostru a început viguros şi euforic ca şi o căsătorie în care parţial conştienţi de greutăţile ce vor urma, mirii se aruncă împreună în braţele vieţii. Fac declaraţii solemne, promit totul. La fel am promis şi noi 49 de articole.

Dar dragostea adevărată se testează în momentele dificile. Și dacă nu putem duce la capăt un proiect atât de mic, ce o să facem când o să apară greutăţile adevărate şi rutina? Ne-am îndârjit şi ne-am dus angajamentul până la capăt.

Blogul a fost un proiect minunat care nu doar ne-a testat anduranţa şi stăruinţa dar ne-a şi adus mai aproape unul de celălalt. Scopul acestui site a fost să împărtăşim lucrurile care ne-au fost dragi, însă motivaţia secundă pe care n-am exprimat-o în scris este că voiam un album de nuntă pe placul nostru. Articolele şi fotografiile de pe site vor fi transpuse pe hârtie şi se vor materializa într-un album cu fotografii şi text care să ne aducă aminte de nunta noastră.

Cu mare bucurie și mândrie încheiem azi blogul nostru, odată cu sărbătorirea unui an de când a început viața noastră împreună, ca familie. Unii spun că primul an e cel mai greu, alții, dimpotrivă: primul an e anul de miere. După un an, noi suntem mai fericiți ca niciodată! Suntem nu doar bucuroși, ci entuziasmați cu privire la viața noastră împreună, plini de încredere și de credință.

Vedem că nu există o „fatalitate” în căsătorie, un inevitabil! O viață împreună este așa cum o clădești, este rezultatul deciziilor de zi cu zi și al consecințelor lor. Am învățat că dragostea nu este egoistă, ci face două cafele dimineața, este pricină de desfătare și nu de vrajbă. Dragostea învață să lase de la sine, nu vorbește de rău, nu-ți amintește greșelile din trecut ci în fiecare zi o ia de la capăt.
Dragostea este generoasă și grijulie și găsește bucurie în toate!

Am sărbătorit azi, printr-un picnic vegetarian, un an de la începtul vieții noastre în doi și bunul sfârșit al acestui blog. În încheiere, vă mulţumim că ne-aţi fost alături! Vă dorim aproape şi în viaţa de zi cu zi. Știți unde să ne găsiți!

Sfârşitul începutului.
4 Septembrie, 2011