( Emma şi Bogdan )

(pentru Alina la ale cărei insistențe s-a născut acest articol)

Rochia de mireasă e simbol, e convenție, e „cea mai frumoasă rochie”, e „rochia care te reprezintă”. Și, printre altele, rochia albă e cea mai scumpă gaură neagră, financiar vorbind, e un dead end. Iată ce zic site-urile de specialitate:

• Nunta este o ocazie speciala, in timpul serbarii careia totul este perfect. Incepind cu tinuta miresei si terminind cu tinuta domnisoarelor de onoare.
• Cel mai important eveniment din viata unei femei este ziua nuntii. Zi in care poate purta o rochie de mireasa splendida, care sa o faca sa se simta o adevarata diva.
• Daca vine vorba de rochii de mireasa, probabil ca majoritatea barbatilor tind sa uite ca nerostitul vis de o viata al unei fete este ca vine o zi in care ea va fi aidoma cu o printesa.

Lângă acest gen de texte stau agățate prețuri de mii de lei. Orice fată care s-a visat prințesă va călca totul în picioare să aibă rochia aceea de mireasă. Fără să diminuez importanța rochiei de mireasă, eu am căutat ceva deosebit, distins dar neobișnuit, care să mă reprezinte și în care să mă simt „în pielea mea”.

Între ce vreau, cât vreau să plătesc pentru ea, și ce se găsește, am probat și rochia care s-a lipit de mine:  non-conformistă, stilată și… până la genunchi. Și pentru că am vrut o ținută elegantă și lungă în special pentru cununia religioasă, am apelat la Ligia (care e designer vestimentar), și-am croit o prelungire. Aceasta nu e nici prinsă cu fermoar, nici cu scai și nici cu moș-și-babă, cum ne-am gândit inițial, ci e, defapt, o fustă.

Elegantă în fotografii, practică pentru nunta noastră „pe iarbă verde”, fusta a fost o „improvizație” care mi-a permis să-mi păstrez rochia de mireasă și pentru alte evenimente, mai casual. La fel de casual sunt și pantofii negri, din piele întoarsă, pe care i-am adorat la prima vedere. Pantofii albi sunt something borrowed de la prietena mea în a cărei papuci de mireasă nici nu visam să ajung cu un an mai devreme când prindeam buchetul ei.

Când venea vorba de costum, Bogdan zicea: Nimeni nu se uită la costumul mirelui, toată lumea se uită la mireasă. Ai auzit pe cineva zicând „ce costum superb avea mirele?!”

Dar nici pe Bogdan nu l-am lăsat mai prejos, și ne-am dus ață la designerul Anna Mischin. Dânsa i-a cusut costumul și cămașa, și tot ea a insistat asupra cravatei. Elegant dar nu foarte lucios, strâmt dar nu lipit, „legat” la doi nasturi, dintr-un material natural, costumul lui Bogdan a fost impecabil. Iar el,  sharp și hot. Și ca dovadă că nu doar miresele trebuie să se simtă în largul lor, în ciuda tuturor așteptărilor mele, Bogdan a stat cu sacoul pe el toată nuntă.

Și pentru că ne-am simțit bine în „uniformele de miri”, le-am luat cu noi în luna de miere, să mai executăm câteva cadre.