intermezzo
Emma Stănescu | Altele | 18 Oct 2010
Nu am mai scris pe blog în ultimele zile pentru că am fost plecați din Cluj la o nuntă, am mutat mobilă, am sărbătorit binecuvântarea copilului prietenilor noștri, l-am întâmpinat pe tata venit din Americi și am avut în sfârșit puțin timp împreună. Să stăm împreună. Să citim împreună. Să fim împreună.
Vom continua probabil de mâine lista noastră de bucurii de la nuntă, dar înainte de asta am dori să vă propunem textul lui Vlad Mixich „Neobișnuita cronică a nunții mele„. Vlad și Olivia s-au căsătorit recent, și când mireasa a fost furată, hoții au cerut pentru răscumpărarea ei „o cronică a nunții voastre”. Articolul e unul controversat, ca orice discuție despre principii morale, dar stă bine în picioare fiind construit pe statistici și păreri ale specialiștilor. Vi-l recomandăm cu drag.
Vlad ne-a întrebat și pe noi „de ce ne-am căsătorit” și i-am răspuns fiecare cum am știut mai bine. Împărtășim și cu voi gândurile noastre:
Priveam cu foarte mare cinism căsătoria. Eram chiar sceptic în legătură cu fericirea în căsnicie şi mai mult de atât – bravam pe tema necesităţii căsătoriei. Toate astea până când într-o zi, pe nesimţite, m-a izbit înfruntarea cu naturalul dorinţei de a te căsători cu persoana iubită. Totul avea dintr-o dată sens: era pasul normal şi firesc în cursul existenţei noastre împreună. Ea era bucata de Lego, de puzzle sau de jumătate de sferă cu care sufletul meu făcea clic. Era „ce trebuie”.
Nu îţi trebuie mult să îţi dai seama că oamenii sunt fiinţe limitate. Iar una din limitările noastre e să ne pierdem nu de puţine ori stabilitatea: devenim molecule browniene, ne pierdem starea şi o luăm razna. E la fel de uşor de intuit că şi în relaţii, oamenii sunt într-o permanentă posibilă stare de instabilitate. Şi când aceasta se întâmplă, e nevoie de un liant mai puternic decât forţele umane pentru a reuşi să se păstreze unitatea cuplului. Şi tocmai asta îţi oferă căsătoria: cadrul moral, legal şi spiritual în care poţi fii fericit în doi. Am fost preveniţi şi ştim că va fi un drum anevoios de multe ori, dar am pornit amândoi cu gândul că momentele grele vor fi şi ele necesare şi ne vor da posibilitatea să ne arătăm unul altuia cât ne iubim.
De multe ori mi-a plăcut să sar peste norme, urând cu desăvârşire sintagmele de gen „pentru că aşa se face” care nu avea o explicaţie clară. Însă e atât de deplin sentimentul cu care rămâi când lucrurile se desfăşoară în mod natural… Simt mai mult ca oricând că nunta e pasul natural imediat, în momentul în care simţi, crezi şi decizi că relaţia sentimentală dintre tine şi persoana iubita va fi pentru totdeauna.
(Bogdan Stănescu)
Mi-a plăcut de Bogdan din prima zi în care l-am văzut. L-am provocat la un duel de cuvinte: dacă ești așa bun, hai să scriem fiecare pe blogul/site-ul lui pornind de la aceeași fotografie. Și băiatu’ ăsta chiar era bun. M-am îndrăgostit complet, în ciuda scepticismului meu, în ciuda fricii de a nu călca strâmb, în ciuda mea. Dragostea dintre mine și Bogdan a crescut frumos și profund, și am învățat că dragostea se naște natural și crește firesc. Probabil milioane de oameni se îndrăgostesc în fiecare primăvară și-și imaginează că sunt diferiți de restul lumii și că ei vor fi fericiți pentru totdeauna. Dar când apare inevitabilul moment în care el uită aniversarea lor și ea devine tot mai circumspectă când el întârzie acasă, atunci dragostea nu mai vine „de la sine”, ci trebuie hrănită cu friptură de porc, nu doar cu salată de legume și apă plată cu lămâie. Acela e momentul în care dragostea nu mai este “un dat” ci devine o decizie conștientă și asumată.
Probabil motivul pentru care tot mai puține cupluri decid să să căsătorească este frica de a-și asuma pe termen lung o decizie majoră. A trăi azi, acum și aici pare mult mai comod, dar eu am decis să mă căsătoresc cu Bogdan pentru că peste zece ani vreau să mă trezesc tot lângă el, pentru că îmi doresc copii cu ochii lui verzi și visez ca într-o zi ne ducem nepoții la circ. Am decis să stăm împreună și când ne va fi cald și când ne va fi frig, și când vom avea pâine pe masă și când nu, și când va trebui să ne facem unul altuia ceai și comprese în preajma vreunei gripe, am decis să fim împreună pentru că e mai bine doi decât unul, pentru că dragostea e o decizie care implică sacrificiu fără să se nege pe sine, și pentru că trăind împreună ne modelăm unul pe altul și devenim mai buni. Căsătoria nu ar trebui să fie o corvoadă, ci dimpotrivă, contextul perfect în care doi oameni ar trebui trăiască fericiți până la moarte. Sunt mândră să fiu soția lui Bogdan Stănescu pentru că familia este locul sacru în care Dumnezeu ne-a unit pentru a gusta viața împreună, în dragoste, cu bucurie și uneori cu sacrificiu.
(Emma Stănescu)
