7. Decorul „zburător” şi dialogul din grădină

Emma Stănescu | 49 de lucruri | 9 Oct 2010

Stând la colțul mesei din bucătăria părinților, într-o seară, tata ne-a întrebat dacă avem/dorim o temă pentru nunta noastră, un „ceva” de care să se lege predica și poate chiar decorul. După o scurtă furtună prin creiere am ajuns la concluzia că ne dorim și că avem nevoie de comunicare unul cu altul, amândoi cu cei din jur, și nu în ultimul rând cu Divinitatea. De aici s-a născut „dialog în grădină” și decorul suprarealist, decupat parcă din „Alice in Wonderland”.

Masa cu cele două scaune e „cu picioarele pe pământ”, dar din dialogul invizibil care se naște între cei doi, materia își pierde caracterul perceptibil și urcă înspre altă dimensiune. Chiar și iarba din grădină începe să zboare. O cană de cafea „stă să zboare” de pe masă. Deși nu stă nimeni pe scaune, invitația la dialog în grădină este deschisă pentru oricine.

Construcția decorului are în sine povestea ei. Deși ideea exista de mult timp, toată lumea a uitat să comande iarba (iarba „la metru” trebuie comandată din timp). Vineri am început să telefonăm la toate centrele horticole din Cluj, Apahida și Florești. Ni s-a promis iarbă pe sâmbătă dimineața, la ora 9.00, ceremonia începând la ora 14.00. Tata s-a dus direct la biserică de dimineață, și-a luat câteva ajutoare și a început înălțarea ierbii pe suportul de 5 metri înălțime construit cu o seară (a se citi „noapte”) înainte, împreună cu tatăl lui Bogdan. Printre cei care au venit să-l ajute și care ne-au oferit tot sprijinul în pregărirea nunții a fost „unchiu’ Vio”. Când au terminat decorul (puțin înaine de ora 13.00), tata l-a luat pe David (fratele meu) și a plecat în grabă spre casă, uitându-l pe unchiul meu la biserică, fără acte, telefon sau bani, iar tata a ajuns acasă murdar și flămând cu 15 minute înainte de ora la care trebuia să plecăm.

Dar nu doar că am ajuns la timp la biserică, ci am și avut cel mai incredibil decor cu putință. Tata a scos-o la capăt, din nou. Nu știu cum, dar întotdeauna o face.


„Povestea decorului, aici:
http://emocan.bstanescu.com/decorul-zburator-si-dialogul-din-gradina”

From Emma şi Bogdan – Decorul zburător, posted by Bogdan Adrian Stănescu on 10/09/2010 (14 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher


2 Comentarii la 7. Decorul „zburător” şi dialogul din grădină

  1. lm a spus:

    bun a fost Domnul cu noi si in aceasta ocazie
    am dansat pe limite
    si ne am bucurat sa facem aceasta ptr voi

  2. Pingback: 46. Părinții noștri | Emma şi Bogdan

Lasă un răspuns la lm Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook