11. Doro și florile din ceainice

Emma Stănescu | 49 de lucruri | 14 Oct 2010

Doroteea e prietena mea din copilărie. Când eram mici jucam „ascunsea” împreună cu frații noștri. Tot împreună ne imaginam cum e să fi mireasă, și ne furișam împreună la nunți la care nu eram invitate. Împreună visam ca atunci când vom fi mari să ajutăm miresele să-și organizeze nunțile. Abia când am mai crescut puțin am aflat că această ocupație chiar există. Dar Doro s-a și pus pe treabă și acum face unele dintre cele mai originale aranjamente și buchete florale din câte am văzut. A ajuns un designer floral extrem de priceput și de atent la detalii. Și pentru că îi plac provocările și pentru că știe mult prea bine ce mi-ar place și ce nu, i-am dat mână liberă să construiască ceva frumos. Așa a ieșit din mâinile ei cel mai minunat buchet de mireasă din … lume! Și nu pentru că era al meu, ci pentru că era făcut „pentru” și „ca pentru mine”. Mulți mi-au zis: „buchetul acesta ți s-a potrivit perfect”.

Ceainicele în care am pus florile ne-au costat (pe mine și Bogdan) câteva sâmbete matinale și câteva drumuri prin târguri și piețe, dar am dorit ca „Invitația la ceai” să fie completă. În setul de ceai cu inscripția Tea for two (me and you), am pus plante aromatice. Așa să ne fie și căsătoria!

Epilog:

Pentru că ziua nunții a fost prea scurtă și n-am apucat să mă bucur prea mult de buchetul meu, am decis să nu-l arunc la nuntă (conform tradiției), ci să-l părăsesc undeva în Toscana, după luna de miere și după alte câteva fotografii și plimbări cu el în mână. Mi-am amintit de plan abia la întoarcere, în Budapesta. Și pentru că trebuia să-mi iau rămas-bun de la el într-un mod unic, am căutat un pod peste Dunăre, m-am întors cu spatele, și l-am aruncat. Nu știu dacă buchetul meu a ajuns în Marea Neagră încă, dar știu că e nemuritor. Așa e frumosul. Nemuritor. Și Doro a făcut frumosul tangibil la nunta noastră, și îi mulțumesc!


„http://emocan.bstanescu.com/doro-si-florile-din-ceainice”

From Emma şi Bogdan – Doro și florile din ceainice, posted by Bogdan Adrian Stănescu on 10/13/2010 (19 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher


Un comentariu la 11. Doro și florile din ceainice

  1. Doroteea a spus:

    emm, ce frumos ai scris… Sa sti ca m-am bucurat in timp ce am lucrat pentru nunta ta… si am facut-o cu mult drag. Ma bucur ca ti-a placut. 🙂

Lasă un răspuns la Doroteea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook