( Emma şi Bogdan )

București. Doamna Rodica Marinescu, talentată pictoriță și un on extrem de delicat, a dorit sa ne transmită o urare de „casă nouă”, și a făcut-o în cel mai original și mai neașteptat mod: nu prin e-mail, nici prin telefon, sms, facebook sau fax, nici măcar printr-o scrisoare sau printr-o felicitate. Maestra ne-a trimis… o telegramă. Pentru câteva minute ne-am simțit ca personajele lui Caragiale: uimite, puțin confuze dar foarte distrate.

Doamna Marinescu este una dintre cele mai valoroase pictorițe contemporane, o adevărată comoară care păstreză tot ceea ce „școala veche de pictură” a pierdut odată cu arta postmodernă. Prietenia ei cu familia Mocan a debutat în urmă cu mulți ani, odată cu prima întâlnire în Constanța, la „vila” Uniunii Artiștilor Plastici. Între ea și părinții mei s-a născut o corespondență (scrisori scrise în pix, pe hârtie) mult prețuită de ambele părți, și cu multă generozitate dânsa m-a ținut în căminul ei în vremea studenției când hoinăream pe la Festivalul Național de Teatru.

Doamna Marinescu ne-a făcut o surpriză imensă odată cu telegrama semnată zglobiu, Urs Panda.