13. Introspecție via Țibleșului nr.3

Emma Stănescu | 49 de lucruri | 21 Oct 2010

Paulo Coelho zicea că Un copil poate să învețe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. Am trăit, învățat și experimentat toate acestea în copilăria mea de pe strada Țibleșului unde am consumat cei mai frumoși și mai consistenți ani din viața mea. În casa cu curte de la numărul 3 am plantat roșii, m-am furișat noaptea pe geam, am jucat ascunsea cu prietenii, am avut petreceri, zile de naștere și revelioane, am căzut în fântână, m-am urcat pe casă și am intrat pe sub casă în casă, am avut cea mai longevivă pisică și cei mai puțin longevivi câini, am avut iepuri, pui de rață, pui de găină, broaște țestoase, și chiar un miel pe care l-am ținut să ne tundă gazonul. Pe Țibleșului era să dăm foc casei, eu și fratele meu Paul, pe Țibleșului locuiam când s-a născut David, fratele nostru cel mai mic, și pe aceeași stradă îl plimbam cu căruciorul. Pe Țibleșului am avut cel mai fructuos vișin și cel mai neroditor cireș care făcea în medie 10 cireșe pe an, câte două pentru fiecare mebru al familiei. Pe Țibleșului locuiam când am avut primul iubit, pe Țibleșului aveam curtea plină de păpădii primăvara, pe Țibleșului am crescut ca un copil fericit.

Am locuit acolo până în clasa a XIIa când părinții mei au decis să vândă casa, să ne mutăm în chirie și între timp să ne construim o altă casă. Mai mult, părinții mei au vrut să ne dea o lecție mie și fraților mei. Pentru că noii proprietari au dărâmat casa pentru a construi un bloc, ai noștri au decis să organizeze o expoziție în ruine. Mesajul pentru noi era clar: nu vă lipiți de lucrurile pământești pentru că se sfarmă. Dar era prea târziu. Casa era fără acoperiș, doar câțiva pereți mai stăteau în picioare, familia se mutase complet, iar camera mea era aproape neatinsă. Dormeam singură în ruine sub pretexul că „am de învățat pentru Bac și nu am timp să mă mut”.

Deși demolarea casei a avut loc în 2004, pot spune cu siguranță că până la acest moment, despărțirea de casa copilăriei a fost cel mai traumatizant eveniment din viața mea. Încă mă visez în casa cea veche cu teracotă colorată, și încă scriu aceste rânduri cu lacrimi pe obraji.

Când am plecat de la biserică după nuntă, Cupi, șoferul și prietenul nostru, ne-a dus întâi pe strada Sinaia unde am stat în chirie, apoi pe strada Țibleșului. Acolo stă în picioare un oribil bloc cu trei etaje în locul casei noastre vechi cu gutuiul japonez din fața porții. Când am ajuns acolo am văzut că în spatele nostru se formase o coloană de 5-6 mașini pline cu neamuri, prieteni sau cunoștințe care credeau că mergem spre „petrecere”. Probabil pentru mulți rămâne până azi un mister de ce mireasa își făcea poze în fața unui bloc. Dar mireasa își aducea ofranda și-i prezenta cartierului pe Bărbatul lângă care de acum înainte va fi acasă.

Epilog:

În primăvara lui 2006 ne-am mutat într-o superbă casă nouă, gândită și construită de părinții mei cu mare efort, unde am fost la fel de fericiți. E o casă de vis cu vie, câine și terasă. E casa de pe Colinei care mi-a fost acasă până am plecat mireasă. Și-am fost cea mai fericită mireasă, luându-mi „ziua bună” de acasă, acasă. M-am simțit bine având atâția prieteni la petrecerea de rămas-bun de la „Colinei”.

Ia-ți mireasă ziua bună
De la tată de la mumă
De la frați de la surori
De la grădina cu flori

Mai multe imagini, în expoziţia Seminţe în Ruine, de Liviu Mocan (PDF, 2.2MB).


„http://emocan.bstanescu.com/introspectie-via-tiblesului-nr-3”

From Emma și Bogdan – Țibleșului 3, posted by Emma Stănescu on 10/21/2010 (19 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher


Un comentariu la 13. Introspecție via Țibleșului nr.3

  1. monica a spus:

    vai tu ,Emma ,eu asa te tin minte, esact ca si in pozele copilariei tale ….:)

Lasă un răspuns la monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook