20. Ploaie pentru Belșug, Curcubeu pentru Credincioșie

Emma Stănescu | 49 de lucruri | 29 Oct 2010

Când eram copil îmi doream ca la nunta mea să fie o ploaie scurtă, cu soare. Nu mă preocupa nici coafura, nici noroiul, nici umbrelele. Dar doisprezece ani mai târziu chiar a venit nunta, și când toată săptămâna care i-a precedat a plouat cu găleata, visele mele s-au dizolvat sub un duș rece. Având petrecerea în aer liber, o ploaie insistentă și consistentă ne-ar fi înghesuit pe toți în casă, și asta nu intra nicăieri în dorințele mele de copil.

Am citit toate predicțiile meteo de pe toate siteurile lumii în săptămâna aceea, în ciuda lui Bogdan care îmi zicea că oricum informațiile se schimbă din oră în oră. Trebuia să-l cred pe cuvânt, doar vremea e schimbătoare… ca vremea.

A început să mă panicheze ideea unei curți pline cu 100 de oameni uzi din cap până în picioare. Apoi am început să căutăm soluții (mutăm invitații în casă, împărțim nuntașii și îi chemăm separat sâmbătă și duminică etc.). Bogdan mi-a văzut descurajarea și m-a întrebat într-o zi: N-ai tu atâta credință că la nuntă vom avea vreme bună? Și le-am avut, pe ambele.

Dar Dumnezeu nu mi-a uitat dorința din copilărie și am primit cadou de nuntă o scurtă ploaie, atât de scurtă încât nimeni nu și-a stricat pantofii, dar destul de lungă cât să provoace ceva ce nici măcar un copil naiv nu îndrăznește să viseze: un curcubeu.

În popor se zice că ploaia la nuntă e semn de belșug pentru miri. În Biblie curcubeul e semnul credincioșiei lui Dumnezeu. Nu știu alții ce au simțit când a început să picure. Eu am simțit că Cerul întreg îmi trage cu ochiul și îmi zâmbește. Iar când s-a întins curcubeul deasupra noastră, am știut că Dumnezeu ne spune: Nu vă temeți, sunt cu voi în orice zi! Ce cadou minunat, ce speranță unică!


„http://emocan.bstanescu.com/ploaie-pentru-belsug-curcubeu-pentru-credinciosie”

From Emma şi Bogdan – Curcubeul, posted by Bogdan Adrian Stănescu on 10/29/2010 (3 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher


2 Comentarii la 20. Ploaie pentru Belșug, Curcubeu pentru Credincioșie

  1. miriam a spus:

    draga mea..cat de superb!! stiu ca mi-am adus aminte de dorinta ta din copilarie si tot iti ziceam..emm sa nu uiti ce ti-ai dorit..asta ca sa te incurajez ca de fapt nu e vorba de faptul ca nu vei avea vreme buna la nunta, ci e vorba de implinirea unei dorinte..Cat de frumos v-a rasfatat Dzeu zambetul in ziua nuntii..si rugaciunea mea este ca la fel sa continue si in casnicia voastra..

    • liviu mocan a spus:

      bogdan si emma, curcubeul acesta deasupra voastră este cea mai mare nebunie a nunții voastre, e colosal, vă asează in cer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook