Archiva categoriei ‘49 de lucruri’

19. Caricaturile de la Mircea

19. Caricaturile de la Mircea

By Bogdan Stănescu | 49 de lucruri

Pe: designerul, ilustratorul, artistul, dar mai presus de toate omul – Mircea Drăgoi l-am îndrăgit de cum l-am văzut. Îl cunoşteam doar de o săptămână la locul de muncă şi aveam deja senzaţia că parcă crescusem împreună şi ne ştim de când lumea şi Pământul. Neastâmpărul lui creativ m-a fascinat de atunci încoace, iar faptul [&hellip

18. Trambulina

18. Trambulina

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

Ne-am dorit mult ca la nunta noastră să se simtă bine nu doar cei mari sau mijlocii, ci și cei mai mici pentru care nunțile sunt lungi plictiseli. Am încercat să prevenim micile dezastre și ne-am bazat pe părinți să nu lase copiii în jurul băuturilor, dar copiii nu au nevoie de prea multe pentru [&hellip

17. Borcane cu bunătăți pentru copii

17. Borcane cu bunătăți pentru copii

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

Oase, mure, danturi, căpșuni, șopârle, smeuri, jeleuri colorate și aromate, arahide glazurate și șerpișori acrișori, toate îngrămădite în câteva borcane care i-au fermecat și i-au ademenit pe copii cam cum Iepurele cu ceas a atras-o pe Alice in vizuină. Unul dintre copilași a venit la mine în timpul nunții și cu ochii mari, puțin intimidat, [&hellip

16. Invitaţie la off-line

16. Invitaţie la off-line

By Bogdan Stănescu | 49 de lucruri

În ultima vreme, viaţa generaţiei pe care o trăiesc se desparte tot mai clar în două: una „on-line” şi alta „off-line”. On-line – conectaţi cu „mufa” de absorbit informaţie (ochi, urechi ş.a.m.d.) în monitorul calculatorului, şi off-line – cu tot ce mai rămâne pe lângă (sau viaţa naturală). On-line suntem agăţăţi de un fir de [&hellip

15. A. (Angela), B. (brânzeturi), F. (fructe), Mmmm...

15. A. (Angela), B. (brânzeturi), F. (fructe), Mmmm…

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

Cu câteva săptămâni înainte de nuntă, Angela a venit la mine și mi-a zis: Emma, te ajut cu orice ai nevoie, doar spune-mi. Din fericire, Angela stă la distanță de trei case de noi. Din fericire, Angela este un om pe care te poți baza. Din fericire, Angela are gusturi fine, răbdare multă, și un [&hellip

14. Masa cu ceaiuri și mici bunătăți

14. Masa cu ceaiuri și mici bunătăți

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

Ne-am dorit ca nunta noastră să fie cât mai „homy” ceea ce n-a fost prea greu, pentru că homy se traduce mot-a-mot „ca acasă”. Și eu chiar am fost acasă. Dar pentru că am vrut ca și invitații noștri să se simtă ca acasă, ne-am gândit să punem cap-la-cap o masă cu diverse ceaiuri. L-am [&hellip

13. Introspecție via Țibleșului nr.3

13. Introspecție via Țibleșului nr.3

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

Paulo Coelho zicea că Un copil poate să învețe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. Am trăit, învățat și experimentat toate acestea în copilăria mea de pe strada Țibleșului unde am consumat cei mai [&hellip

12. Fotograf Radu Sălcudean? - Prezent!

12. Fotograf Radu Sălcudean? – Prezent!

By Bogdan Stănescu | 49 de lucruri

„Aş fi onorat să vin!” – aşa mi-a răspuns fără să clipească Radu Sălcudean, când l-am întrebat dacă vrea să ne fie fotograf la nuntă. Ei bine, e adevărat că era o discuţie la telefon şi că n-aveam de unde să-mi dau seama dacă a clipit sau nu. Însă la fel de adevărat este faptul [&hellip

11. Doro și florile din ceainice

11. Doro și florile din ceainice

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

Doroteea e prietena mea din copilărie. Când eram mici jucam „ascunsea” împreună cu frații noștri. Tot împreună ne imaginam cum e să fi mireasă, și ne furișam împreună la nunți la care nu eram invitate. Împreună visam ca atunci când vom fi mari să ajutăm miresele să-și organizeze nunțile. Abia când am mai crescut puțin [&hellip

10. Verighetele pentru începători

10. Verighetele pentru începători

By Emma Stănescu | 49 de lucruri

– Cum stați cu pregătirile pentru nuntă?, ne întreba zilnic câte cineva.
– Bine! răspundeam voioși, sperând să scăpăm repede și fără prea multe detalii. Să fim serioși, ce răspuns scurt are o asemenea întrebare când o nuntă presupune atâtea detalii?
– Aveți verighete? (invariabilă curiozitate)
– Ăăăă. Nu. Încă nu…

Și-am ținut-o tot așa până în săptămâna dinaintea nunții